zoom

SFÂNTA LITURGHIE LA PUTNA 550


Cu ocazia vizitei oficiale în România din această toamnă, Părintele Patriarh Ioan al X-lea al Antiohiei și al Întregului Orient va fi prezent și la evenimentele dedicate împlinirii a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna.

Duminică, 25 septembrie, Preafericitul Părinte Ioan al X lea și ierarhii antiohieni și români prezenți, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, vor sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Putna.

Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul Psaltic „Eustatie Protopsaltul” al mănăstirii. La chinonic, îi timpul împărtășirii clericilor slujitori, corul de copii Fiii Putnei va susține un concert de cântări religioase. După Sfânta Liturghie se va desfășura un program artistic conceput special pentru aniversarea Putna 550, realizat de către grupul vocal tradițional Ai lui Ștefan noi oșteni al elevilor de la Liceul „Ion Nistor” din Vicovu de Sus.

Transmisiunea video a acestei slujbe poate fi urmărită în direct pe pagina de facebook a mănăstirii sau pe canalul youtube.



Data publicării: 25 septembrie 2016

2021


2020


2019


2018


2017


2016


2015


2014


2013


LIVE
STREAMING